Turbulente radio...

Iac-asa m-a lovit spiritul de Craciun si am aruncat o privire pe f(r)actura si abonaleul de mobil. Ce legatura are una cu alta...?

In mod normal... niciuna. Dar cum a venit sezonul ploios cu diversele oferte, am zis "ba sa-mi trag palme?!?!" (mda... imi vine cateodata), "astia la cartela dau mai multe minute nationale (and shit)!!? Ba... Dar eu (Jiji Becali) care-s abonat de 100 de ani primesc fix &*#@!!"

Ok. Se intra pe sectiunea "pre-pay". Se noteaza oferta si zic "nu suna rau, la aceiasi bani". Se intra apoi si la abonamente... din nou exclam aceeasi replica.
Isi face aparitia si elementul care, d.p.d.v. statistic sta la baza decimarii rasei feline, si anume "curiozitatea". (Adica nu ai auzit de "curiozitatea" a omorat pisica?)

Se intra si pe oferta competitorilor A si B. "A" au ceva in capul lor... bla bla... Hop! Stai asa... Portare. Hmm... Vreo cateva sute (peste 400) de minute nationale la acelasi pret!!!?? Ca-CHING!!! TROLLul si-a facut aparitia.


Iac-asa, in spirit "craciunesc", mergem (adica... sunam) la al nostru furnizor de semnal mobil si le zic: "oameni buni cu suflet bun, sunt abonat de 100 de ani la voi si vreu mai multe nimicuri la aceiasi bani" (mda... eu si restul oamenilor fara o viata personala). "Si vreu sa fiu sunat inainte de 10:00 sau dupa ora 19:00, ca atunci sunt disponibil" (Vai tu, Maria Ta! O cafea nu vrei?).

Inarmat cu "pretentiile" mele, astept... si.... astept... Se pare ca nu m-am sincronizat prea bine cu cei de la serviciul de retentii (la ce pretentii am avut...) si oamenii au incercat sa ma sune pana-n ora 18:00. Pana atunci aveau program... doar nu ar fi stat careva inca o ora peste program pentru a incerca sa ma contacteze... Nu-i nici o suparare, este logic, asta este. (Ciao si la gara!)

Vazand ca asa stau trebuirile iar minunatul meu furnizor de "mobilism" nu da 2 bani pe mine (cata indignare!!!), mergem noi frumusel ca un floricel la un magazin de mobile... si avem urmatoarea conversatie:
--
Eu: buna ziua, ce hartii am nevoie pentru a-mi inchide abonamentul?
Nenea Mobilul: pai... doriti sa va inchideti abonamentul? Dar observ aici ca sunteti abonat de mult timp.
Eu: da... dar se pare ca pentru pre-pay, noi abonati sau chiar competitie sunt oferte mai bune.
Nenea Mobilul: pai... sa stiti ca ofertele sunt cam la fel si...
Eu: da... da... am vazut ce oferte sunt, altfel nu as mai fi aici. competitia da ZZZ minute nationale la portare.
Nenea Mobilul: pai si noi, la un abonament nou va dam YYYY minute care sa le folositi pe tot anul.
Eu: aha... care se dau o data... matematica-mi spune ca ZZZ primite in 3 luni cam sare peste oferta voastra de pe an promita O singura data.
Nenea Mobilul: ok... atunci daca doriti sa va portati... sa stiti ca nu aveti nevoie de anularea contractului. Noul furnizor se va ocupa de asta.
Eu: serios? Ok... atunci ma duc direct si vad. Oricum vad ca au un magazin aici langa dvs.. Voi intreba si daca trebuie reziliat, ma intorc.
--

Plec eu pregatit de razboi... si ajung in magazinul viitorului (suna bine) furnizor. Vad eu vreo 2 persoane in fata mea. Zic "hai ca nu-s multi". Si... astept.... si.... (din nou) astept... la "a IIIa" asteptare am plecat... (bombanind).

Trece timpul, vine liberul de Craciun. Plec spre orasul in care ma simt "acasa" care nu mai este de mult "acasa" ci doar "vizita" (detalii...).

Ei bine... se pare ca aici am avut noroc. Am prins o oferta mult mai buna decat cea initiala de portare si s-a miscat treaba in magazin mai repede. Cu o exceptie (nu putea fi ceva rapid si fara probleme): noul "Nenea Mobilul" se pare ca nu si-a facut treaba cum trebuie si a existat riscul ca sa ma trezesc cu 2 abonamente (la cate un furnizor). Din pacate pentru mine, in contract era stipulat faptul ca noul furnizor este exonerat de orice vina iar noul abonat ramane cu noul abonament daca portarea nu este posibila... (ei bine... caca-te ursule!!!).

Tot acest "DAR" a aparut dupa ce m-am intors de "acasa". Si apuca-te sa dai telefoane, du-te la magazin ca sa-ti primesti urmatorul raspuns: "Pai duceti-va la magazinul in care vi s-a facut oferta". (BA esti prost!!?!?!?!) Magazinul in cauza era la peste 200KM departare. In ajutor a venit tehnologia secolului XXI, si anume, delegarea unei persoane care sa faca act de prezenta in locul tau.

Intr-un sfarsit, suna noul Nenea Mobil si zice ca a fost o eroare... si ca se rezolva... Ce-i drept: s-a rezolvat. Numarul s-a portat, am ramas cu abonamentul cerut. toate-s bune si frumoase.

Carcotas sau nu, pacat ca a trebuit atata bataie de cap pentru o astfel de schimbare.

Zborul si caderea in vrie...

Visul s-a disipat. "Pegasul" s-a... imbolnavit... a inceput sa schiopateze (schioapete sau schiopateze...? dex-ul nu m-ajuta...), s-a imbolnavit de rabie... de raie... si si-a rupt o aripa.

Metaforele de mai sus vor sa spuna: pana, scartaie, s-a rupt saua, indoit tija, amortizorul s-a facut praf iar ghidonul s-a rupt.

Lucrurile asta nu sunt atat de grave pe cat par. Schiopatatul este normal. La urma urmei, si eu mai calc stramb de vreo 2 zile imi trebuie un picior de rezerva. Am schimbat "incaltarile" si am luat-o din loc.

Saua... sa spunem ca nu era atat de confortabila pe cat trebuia sa fie, iar anatomia lombara... cerea altceva. Asa ca, pe principiul cel mai inteligent cedeaza, s-a rupt saua. Tot aici intra in calcul si suportul seii, si anume tija... Tija din discutie era pentru oameni... pentru copii, nu pentru oameni. Norocul face ca in ziua de azi exista si produse de calitate inalta, astfel schimband tija cu una mai rezistenta.

In cazul aripii rupte, zborul era imposibil. Astfel s-au trimis porumbeii calatori catre "fauritorul Pegasului" pentru tratamente de urgenta... Parca se rupsese ceva in el cand l-a vazut.

Cu toate astea, faurul s-a intors victorios cu Pegasul renascut asemeni unui Phoenix, din propria-i cenusa. Schiopatatul incetase. Aripa se vindecase. Raia si rabia nu mai erau prezente. Reuniunea a fost binevenita si mult asteptata.

Mi-am spus ca nu voi mai apela la Faur, pentru a-l scuti de astfel de dureri sufletesti (si nu numai)...

.....
.....
.....

Au trecut vreo 2 saptamani. Pegasul s-a impiedicat din nou (pana)... Era inevitabil. Am ajuns acasa si-am bandajat rana.

Capitolul intitulat "Eu si Pegas" se incheie aici.

Momentan, Pegas-ul este tot in... ingrijirea mea, dar a ajuns in folosinta altcuiva.

Am ales sa renunt la el in favoarea unui "Grifon" pe masura mea.

Ratacit in pana mea...

Continuand ideea anterioara, de ceva timp indelungat ma bate un gand. Pacat ca bataia asta nu lasa urme fizice, probabil ar fi fost mai tolerabila durerea.

In schimb a lasat o urma mult mai grava decat o vanataie. A recut timpul, corpul imbatraneste, isi pierde din proprietatile fizionomice (sau fizice...?). Apar incet, incet interferentele, gandurile de indoiala... indoiala ca nu ma mai descurc, ca nu mai pot, ca nu mai are rost... ca nu mai e de mine...

Indoiala e o boala care consuma curajul, disipa initiativa si mananca sufletul. Indoiala nu a aparut instant; ci treptat de-a lungul timpului.

Am vazut "zborul" Pegasului. Am ramas cu un "gust" amar... aceeasi (dez)amagire avuta tot timpul copilariei cand vedeam ca unii copii de varsta mea aveau o minge de fotbal... sau de orice fel, doar erau toate bune de dat cu piciorul in ele, iar eu nu aveam...

Pana la facultate, am avut parte de alta dezamagire... pentru un urmas al Pegasului... nu exista loc in casa, desi erau 100mp in care putea intra lejer si un Logan... Solutia acestei limitari / provocari / interdictii, ar fi fost gazduirea pe scara sau in "uscatorul" blocului folosit de alti vecini. Paradoxal nu aveam loc desi spatiu era destul, si lucrul dorit de mine, trebuia sa fie sub "tutela" strainilor. Am refuzat.

Am ajuns la facultate in alt oras (dar asta-i alta poveste). 250 de kilometrii ma desparteau de locul pe care-l consideram "acasa". M-am intrebat cam care ar fi fost reactia stapanului lui Bubico daca ar fi fost pus in fata faptului implinit; mai exact daca pas fi parcurs distanta asta si m-as fi prezentat in fata usii cu obiectul in cauza. Lipsa cronica a fondurilor, de altfel inceputul instalarii indoielii, m-au facut sa raman doar cu ideea de "ce-ar fi fost daca".


S-a terminat si facultatea. Incet, incet, a trecut o perioada echivalenta cu viata unui pre-pubertar, adica vreo 15 ani de la ultimul zbor al Pegasului iar acesta a devenit o amintire indepartata, apoi... o idee. Aceasta idee se rezuma la "am avut si eu odata ceva de genul asta... dar n-a fost sa fie..."

A venit "apocalipsa" si a trecut la fel de repede. Am ajuns sa locuiesc intr-o camera in care nu este loc de aruncat un ciorap pe jos. Aici mi-am amintit de Pegas. Locul pe care-l consider acum "acasa", fara limitarile initial impuse, fara a mai cere voie, fara a mai avea lipsa cronica de fonduri (desi nu ma dau banii afara din casa)... imi permite de a onora amintirea unicului Pegas.

Am optat pentru un urmas (legitim sau nu) al Pegasului. Este tot pliabil, are aproximativ aceleasi dimensiun. Nu este cine stie ce, dar este ceea ce-mi doream.

Asta a fost o batalie (simbolica) purtata cu stapanul lui Bubico, indoiala si timpul care s-a scurs. Batalia o consider castigata.

4, 3, 2... pana

Pana de idei... pana de chef... pana de "mojo"... pana mea fara tus.

Asa au trecut... (stai... am mai plictisit oamenii cu ideea asta) cateva luni de la o postare (mda... deja-vu, cu ignorarea ultimului post... care... din nou a avut statutul de "draft"...).

Eram la scoala... Mostenisem un obiect (considerat astazi "vintage"... ce idiotenie) de-a dreptul extraordinar (pentru un copil... pe vremea aia). Avea roti... cu spite intacte... avea lant intreg... avea cadru (LoL.. deja suna a banc sec)... avea aripi (ca erau mai bune alea cu aripioare)... avea frane (si nu prea).. avea un plod care sa-l calareasca. Era vorba de un "Pegas" (pliabil).

Ce nu avea acel Pegas era relativ important, dar imperativ pentru functionare. Anume... pneuri, anvelope, cauciucuri, gume... etc. Daca cumva bicicleta ar fi fost proiectata sa se deplaseze pe o "mono-sina" (si care-i pluralul? "bi-sina"???... ba!!! sina prin definitie e una!!!), adica... cam cum ar arata un tramvai taiat de-a lungul, pe jumate, in mers; atunci ar fi fost 100% functionala.

Ce-i drept, am apucat sa folosesc Pegas-ul de cateva ori (dar dac-ar fi cazul sa-mi tai cate un deget pentru fiecare plimbare, as ramane cu ambele maini functionale) prin imprumutarea de la cate un prieten (si nu prea) a unui cauciuc amarat si ros.

Soarta acelui Pegas a fost sumbra. A ajuns sa zboare la un vecin in momentul mutarii locuintei.

Dupa ani si ani (ma voi intoarce... nu), am tot batut apa in piua pentru un "dispozitiv" dotat cu anvelope... si cu tot ce avea Pegas-ul... probabil fara sa mai fie pliabil, dar se pare ca stapanul lui Bubico (mda... aceeasi persoana din postarile anterioare) suferea de o oarecare claustrofobie biciclistica... de parca Pegas-ul nu-i apartinuse in trecut si de parca (repetitie... putea fi evitata... dar cui ii pasa?) nu tot aceeasi persoana ii facuse vant. Tot nu-mi pot imagina cum in 100mp nu poti gasi loc unei biciclete... dar.. ma rog... fiecare cu pasarelele lui... (Bubico...)

E tarziu si nu mai am tragere de inima (chef...).
Va urma...?

Sfarsitul unei idei...

A venit (si a si trecut) ziua cea "mare" in care mi-am scris si semnat... demisia...


Din fericire, situatia nu-i atat de sumbra pe cat pare. E vorba de jobul de la care nu as fi plecat... dar am fost nevoit. Realizez cat de mult suna a scuza faptul ca "am fost nevoit"... ca pana la urma nu mi s-a pus un pistol la tampla ca sa plec...

De atunci nu am mai auzit decat (greseala gramaticala... probabil) ca s-a ales praful...

Pana la urma, faptul ca figuram cu 2 joburi, nu era atat de rau. Dar unele lucruri, din nou... din pacate, trebuie sa se incheie. C-or fi bune, c-or fi rele, "toate la timpul lor" spune o vorba veche din popor.

Avand asta in gand, imi continui viata si fara jobul care, cel putin pana in momentul de fata, a fost ceea ce mi-am dorit... nu voi plictisi pe nimeni cu detalii legate de colegi si sefi. Pe scurt, nu as avea lucruri negative de comentat.

Punct.

Reflectii "non-rutiere"...

A venit perioada aia a anului in care se mananca (efectiv) oua pe paine...

DA!!! A venit Pastele (ma-sii)!!! Oua de la cioara vopsita, cozonac (oua), drob (hmm... oua), salata boeuf (fara carne de vita, dar ca sa vezi!!! din nou oua...) si alte preparate mai mult sau mai putin "traditionale" de Paste (cu oua). Mda... paste cu oua...

Sa analizam un pic toata situatia. Vine Pastele... NU... inainte de toate vine POSTUL Pastelui. Hmm..
Aici avem doua variante: tinem.... sau NU... 
Ok.. voi musca momeala: tinem post. Cum ziceau "niste baieti" odata... "iubesc omul prost cum iubesc mancarea de post". Cu asta am spus multe.

Se zice ca in momentul in care postesti, nu ai voie sa mananci mancare de "provenienta animala". Cu riscul de a fi lovit de un fulger cand stau pe balcon sau ies din casa, as vrea sa mi se arate un popa care imi poate da (ceva care s-ar apropia de) o definitie a "vietii". Pentru ca atat plantele cat si animalele, desi sunt forme de viata diferite, sunt totusi forme de "viata". De la maimuta turbata cu care se alerga Tarzan in filme, pana la ciupercile de pe picioarele plantelor bipede (de care ne tot izbim zilnic in habitatul nostru artificial). 

"Bun..." imi va spune unul din popii imaginari din fata mea, "poti tine post negru!". Aici am 2 variante. Ambele variante imi cresc sansele de a castiga (la loto... ar fi ceva) un fulger fix intre "felinare" (sau ochi... cum mai zic unii).

Varianta 1: catre popa "sa mori tu? vedeate-as traind tu doar cu apa o saptamana intreaga si dup-aia de Inviere sa bagi in tine ca porcul si sa-ti dai singur ortul"

Varianta 2: catre popa "esti sigur ca vrei sa tin post negru? asta inseamna ca trebuie sa devin un oarecare zeu... pagan... (pentru ca religia Crestina nu recunoaste nimic altceva decat Dumnezeu si Sf. Treime) ca sa pot combina din senin 100 grame de hidrogen si 50 de grame de oxigen ca sa am o apa pura si fara vietati microscopice". Porbabil mi-ar mai spune "poti cumpara apa plata".... "mda.. care e filtrata... tratata cu UV... se omoare microvietati, ceea ce anuleaza premiza postului".

Iata vine-un popa in pace, cu o barba-n varf de cioc si imi zice-n gura mare: poti manca plante, fructe si... fructe de mare. POFTIM!!?!?!?!??? "Fructele de mare" nu sunt chiar fructe... ci "vietati" pluricelulare .... pe care "le doare si pe ele" cand le tai.

Explicatia de baza este: nu au sange rosu asa ca pot fi mancate... Si cica logica mea e de fonta.

Ok... oricat de absurd suna tot ce-am zis aici... se pare ca exista un criteriu (cretin) de selectie intre ce poate fi mancat si ce nu: in post nu trebuie sa mananci produse de provenienta animala.
Inteleg ca nu trebuie sacrificat animalul pentru a te hrani. Doar e Post... si se ia o pauza... dar treaba merge mai departe pana la "toate" produsele de provenienta animala, cum ar fi cazul lactatelor.

Din nou catre popa "tu omori vaca (da, da... cacofonie) ca sa-i iei laptele?" Asta imi aduce aminte de bancul "cum faci lapte praf? arunci vaca din avion!".

Absurditatea nu se opreste aici... Doar eu.

 

Schimbari... 2...

Cu o intarziere bine asteptata, a venit si ziua mare in care munca-i munca...
Spre surprinderea mea... si a altora, inainte de a se intampla inevitabilul, s-a intamplat si un alt (zis) inevitabil. Am primit "minunata" veste ca echipa nu va mai avea componenta creata de-lungul unei luni... Daca te intrebi, raspunsul este "Da, au spart echipa" (mare tragedie... cel putin in mintea mea)... Supararea si parerea de rau se pare ca initial au fost simtite si de alte persoane. Repet... initial...

Mi-am dat seama abia in momentul adevarului (cand s-au aflat toate datele) ca aparentele inseala. Oamenii pe care-i consideram "colegi", s-au dovedit a fi... no comment.

"Toate-s vechi si noi sunt toate"...  s-ar putea rezuma cateodata experienta dobamdita de-a lungul vietii unui om. Cu riscul.de.a.generaliza, din pacate uit sau ignor faptul ca aparentele inseala.
Astfel am fost martorul tradarii increderii mele cat si a altor colegi de catre persoana careia i-am acordat respect si loialitate.

Pana la renuntarea respectului si loialitatii mele, in mintea mea pornise un conflict de proportii intre ideal si real, in ceea ce consta reactia, atitudinea persoanei si modul de abordare a situatiei date.
...
Asta se intampla cam acum o luna si ceva... De atunci si pana acum... Din nou s-au schimbat lucrurile.
Am ajuns sa plec acasa cu o evidenta intarziere... eu si alti colegi... si parca oboseala ma apasa din ce in ce mai tare.









Am ajuns sa nu-mi mai pese de persoana de care-am scris mai sus, si s-o ignor in general.
Cum ziceam... schimbarea s-a schimbat... unii oameni, au clacat (normal), altii nu mai au mult... Cu riscul de-a generaliza (wow...) "vom" ajunge sa fim (daca nu e deja) o tara in care se pot si se (auto) permit  tot felul de "hei-rup"-uri pe spatele sclavilor. Ce sa mai zic? E ca-n Africa... continent pe care am ajuns sa-l urasc datorita (majoritatii) populatiei cretine si cu pu... prune (africane) in gura.