Cea de-a doua zi.

Cea de-a doua zi. Cea de-a doua zi in care starea de spirit este ...

...





Asa as fi vrut am vrut sa incep cel de-al doilea post din blog. Dar am fost... bruiat pe parcurs.
Vroiam sa descriu modul in care astazi aparuse o farama de speranta... O farama de speranta ca ar exista posibilitatea ca lucrurile sa se redreseze un pic.
Dar se pare ca m-am inselat... din nou. Din nou am uitat unde traiesc, din nou m-am lasat amagit, oricat de putin ar fi fost, din nou cutia Pandorei a fost deschisa. Si de-ar fi fost doar atat, tot ar fi fost "raul cel mai mic"; dar cum romanii au o vorba din batrani "un necaz nu vine niciodata singur", asa mai vine inca un necaz si te loveste in moalele capului. Se pare ca nu sunt singurul intr-o astfel de situatie (ce chestie...). Mai trist este ca ma afecteaza si pe mine direct/indirect.

"Dati-ne ploaie dati-ne vant, suntem ai dracu' de rezistenti" ziceau 3 tipi intr-o melodie.

As putea enumera si alte cateva vorbe din popor, dar... adevarul este ca nu ar fi prea multde folos. Nu ar fi decat o plangere continua de mila, ceea ce nu accept.

"Drept urmare" apelam la legea lui "Ohm": om trai si om vedea...

Va urma... sau... nu...